Congresul Internaţional al Federației Internaționale de Drept European (FIDE), Ediția XXVIII, 23-26 mai 2018, Estoril, Portugalia

Situat pe coasta Oceanului Atlantic și în punctul cel mai vestic al Europei continentale, Estoril a fost centrul celui mai important congres de drept european, organizat de Federația Internațională de Drept European (FIDE), în perioada 23 -26 mai 2018, sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii Portugheze, dl. Marcelo Rebelo de Sousa, precum și al Asociației Portugheze de Drept European (APDE).

Unul dintre rolurile sale cele mai importante este acela de a organiza congrese bienale în domeniul dreptului european, fiind considerate cele mai importante conferințe din Europa, care reunesc personalități notabile în domeniu.

România a devenit stat membru cu drepturi depline în cadrul FIDE, în luna octombrie 2017, în urma unei selecții riguroase, pe care Societatea Română de Drept European (SRDE) a realizat-o prin respectarea și îndeplinirea unor criterii pe care se întemeiază FIDE, organizație imparțială și non-profit, înființată potrivit legii belgiene nr.1117/64.

În urma acestei selecții și pentru a participa la acest congres, SRDE a întocmit un Raport de țară, în care a răspuns punctual la întrebări structurate în trei secțiuni principale, care s-au regăsit și în cadrul lucrărilor congresului, astfel: „Secțiunea 1. Piața internă și economia digitală”, raportor național, prof. univ. dr. Augustin Fuerea; „Secțiunea 2. Taxe, ajutor de stat și distorsionarea concurenței”, raportor național, dr. Raluca Dinu și „Secțiunea 3. Dimensiunea externă a politicilor Uniunii Europene”, raportor național, prof. univ. dr. Ion M. Anghel.

Câteva imagini de la FIDE se pot vizualiza în prezentarea de mai jos.

FIDE 2018

Reclame
Categorii: Juridic | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: